Ai deja un proiect? Nu stii ce model sa alegi? Trimite-ne un proiect si te vom contacta

Vreau casa mea

10 motive pentru a alege o casa din lemn

Material natural, ecologic, ideal pentru un habitat sanatos

Lemnul a fost utilizat in constructii din cele mai vechi timpuri, deoarece ofera un confort deosebit prin aspect, culoare si miros, nu degaja radioactivitate, gaze sau electricitate statica, fiind in acelasi timp si un excelent regulator termic si hidrometric.
Se spune ca peretii din lemn „respira” ca un organism viu. In realitate este vorba de un proces foarte simplu si eficient: cand nivelul de umezeala din interiorul caselor de lemn este ridicat, peretii absorb surplusul de umiditate, il retin si il degaja ulterior, atunci cand acest nivel scade. Prin acest mecanism se obtine un bun control al umiditatii atmosferei din interior. In plus, lemnul se autoprotejeaza, acesta continand polifenoli vegetali, care au un efect dezinfectant.
Casele din lemn sunt considerate ca fiind cele mai sanatoase pentru organismul uman.

Durabilitatea

Contrar prejudecatilor existente, casele din lemn au o durata mare de viata. In intreaga lume  sunt case din lemn care exista de sute de ani si care se prezinta extraordinar de bine, cu atat mai mult cu cat la data construirii lor nu existau solutiile moderne de astazi pentru tratarea lemnului.

Izolare termica

Prin structura sa alveolara, lemnul este un bun izolator termic. Comparativ cu alte materiale, rata conductibilitatii termice a lemnului este de-a dreptul impresionanta. Acesta este de 12 ori mai izolant decat betonul, de 350 ori decat otelul si de 1500 ori decat aluminiul.
In plus, casele din lemn isi pot marii izolarea termica cu ajutorul unui strat de izolatie care reduce considerabil cheltuielile pentru incalzire in timpul iernii sau pentru aer conditionat vara. In plus, temperatura interioara ramane constanta si stabila, datorita conductibilitatii termice a lemnului.

Izolare fonica

Confortul locuintei este completat de izolarea fonica, direct proportionala, in cazul constructiilor din lemn, cu cea termica.
O casa din lemn este din punct de vedere fonic mediu-izolatoare. Pentru casele amplasate intr-o zona foarte poluata fonic este necesara aplicarea unor materiale suplimentare, cu rol fonoizolant si adoptarea unor solutii constructive speciale.

Rezistenta la cutremure

Lemnul este un material relativ flexibil, care se comporta extraordinar de bine in caz de cutremur (se misca odata cu forta acestuia). In plus, el absoarbe vibratiile, fiind rezistent si la seisme cu magnitudine de peste 8,5 grade Richter.
Mai mult decat atat, aceasta elasticitate a lemnului nu permite aparitia fisurilor in perete, lucru atat de des intalnit la casele traditionale din caramida si beton.

Rezistenta mecanica in raport cu greutatea

Lemnul este solid si are un raport excelent privind rezistenta mecanica/greutate. Aceasta este de 4 ori mai mare, comparativ cu cea a betonului.
Prin alegerea unei case din lemn pot fi evitate anumite probleme ale terenului (tasarea acestuia este frecventa in cazul structurilor din beton), datorita faptului ca aceste constructii sunt mai usoara.
De asemenea, constructiile din lemn nu necesita in general o „fundatie clasica”, ceea ce inseamna costuri mici pentru realizarea lor.

Rezistenta la foc

Desi parerea comuna este ca lemnul prezinta o sensibilitate crescuta la foc, trebuie spus ca aceasta textura rezista destul de bine incendiilor. In timpul focului se creaza in jurul lemnului un strat de carbune care actioneaza ca un izolant termic ideal. Viteza de carbonizare este lenta si constanta, ceea ce va permite lemnului, ramas intact sub stratul de carbune format, sa-si pastreze proprietatile de rezistenta mecanica, astfel incat cladirea sa nu se prabuseasca prea usor. Durata pana la prabusirea totala a cladirii este destul de mare, permitand evacuarea la timp a persoanelor din interior si salvarea acestora.
Rezistenta la foc uzuala a unui perete ignifugat ajunge pana la 90 minute, in functie de materialele utilizate (clasa de rezistenta la foc F90B – DIN). Vata bazaltica recomandata de noi este conceputa astfel incat sa ofere o rezistenta ridicata la aprinderea si propagarea focului.
Prelucrate astfel, casele din lemn devin comparabile, din acest punct de vedere, cu materialele traditionale.

Durata de executie

Lemnul este un material usor de prelucrat, ceea ce inseamna in primul rand un termen scurt de productie. In functie de amploarea si complexitatea lucrarii o casa din lemn poate fi montata intr-un interval foarte scurt de timp, necesitand adesea doar cativa muncitori specializati.

Santierul

Santierul este scurt ca perioada iar sistemul este nepoluant pentru mediu, vecinatati si comunitati. In afara fundatiei nu se toarna nimic, totul este uscat si se monteaza usor. Structura vine sub forma de „kit”.
Conceptul caselor din lemn este greu de depasit in ceea ce priveste gandirea si executarea super-eficienta si super-productiva.

Pretul redus

Un alt avantaj deloc de neglijat al constructiilor din lemn este pretul redus, costul total pentru realizarea unei astfel de case fiind cu pana la 30% mai mic decat cel al caselor din caramida. Astfel achizitionarea unei case din lemn devine mult mai convenabila ca pret decat cumpararea uneia traditionale.